(21)
bunicului meu
mă uit pe balcon la apus
undeva în discul soarelui
parcă îl văd pe bunicul
desenat din lumină
îndesându-şi norii în pipă
poate de-aia la apus
tot cerul arde şi fumegă
dumnezeu a văzut artistul din tine mai repede decât noi
bunicule
te-a luat şi pe tine şi pipa ta
şi te-a pus undeva în discul soarelui
să-ţi îndeşi norii în plămân
şi să sufli afară jăratic
(24)
am dansat şi eu pe sârmă ghimpată cândva
visam să fiu acrobat
să mă iau la trântă cu moartea
mama a spus să am grijă să nu pătez parchetul
aşa că
am pus hârtie peste tot pe jos şi
sângele
care a picurat s-a
prefăcut, pe foi, în
poezie
(27)
cândva am iubit atât de mult încât simţeam
cum inima-mi pocnea
şi înflorea
până când petalele de miocard nu mai aveau loc în cutia toracică
şi începeau să bată sacadat în coşul pieptului ca să-şi facă loc
dar se izbeau de pieptul tău
şi de altă inimă
care nu avea suficient loc să-nflorească.
(29)
pe pleoapele ochilor tăi deschişi
apasă lumea întreagă
de genele tale atârnă
suflete
cu cât drag ai închide o clipă ochii
cu câtă plăcere ai dormi
dar
nu
poţi
insomnia ta e o metastază
a vulturului lui Prometeu
